Planeta Utopia


Lasati imaginatia sa va poarte in zbor pe o planeta indepartata, o planeta a fanteziei unde veti intalni personaje de basm, animale mistice si unde totul este posibil
 
HomeHome  PortalPortal  FAQFAQ  SearchSearch  MemberlistMemberlist  RegisterRegister  Log inLog in  

Share | 
 

 O poveste fantastica

Go down 
AuthorMessage
Ave
Membru premium
Membru premium
avatar

Sex : Female
Mesaje : 1153
Localizare : Dream World

Foaie de personaj
Hrana dragon Hrana dragon: 1

PostSubject: O poveste fantastica   Thu Jan 29, 2015 12:49 pm

Titlul n-are de-a face cu cat de grozava e povestea in sine, ci cu faptul ca nu am gasit un titlu mai inspirat.

Am sa spun de la bun inceput un lucru: Nu-mi plac criticile sub nicio forma! Inteleg ca in lumea normala atunci cand prezinti o lucrare, indiferent ca e grozava sau proasta, vei primi critici, dar mie personal nu-mi plac.

As vrea sa primesc pareri generale: e buna sau nu gramatica, sunt greseli de tastare, s-ar putea imbunatatii cumva actiunea etc. Adica ceva in genul opiniilor generale. Multumesc anticipat.

~~~Partea I : Trecutul~~~


1. Fraţii

Universul, o imensitate, un ocean necuprins în care domneşte întunericul. Când noi pământenii ne înălţăm privirile vedem cerul. El pare un imens capac albastru, pus – parcă – să străjuiască prin protecţie, Pământul, a treia planetă de la Soare. Pe cer se plimbă de la est la vest, maiestuosul astru, ce dă căldură şi lumină tuturor; alteori, nori albi ca nişte pufuri delicate închipuind diverse forme apar din senin asemenea unor pete; în alte dăţi se adună de-a valma nori negrii furioşi şi fulgere, asemenea unor cicatrici luminoase încep să-l brăzdeze. Acesta este cerul, văzut de pe Pământ : un ocean de albastru în toate nuanţele posibile

De te duci în spaţiu, situaţia se schimbă radical. Privit dintr-o staţie spaţială, cerul nu mai este altceva decât un imens val de catifea neagră. La o privire mai atentă, însă, catifeaua neagră începe să-şi dezvăluie, încetul cu încetul, comorile : minunate broderii de praf de stele, de planete, stele de diverse forme şi dimensiuni, toate formând un ansamblu bine închegat, menit să fascineze pe oricine ar privi delicatul tablou.

Departe de galaxia pământenilor, se afla o altă galaxie ce părea mai veche decât însăşi Calea Lactee. În acea galaxie, ce – în mod curios – nu avea nume, strălucea o supernovă de mărimea soarelui pământean. Galaxia era formată din planete, aliniate cu o precizie uimitoare faţă de supernovă.

Prima planetă, numită Austerus, era o planetă ciuruită de focuri veşnice şi de pucioasă. Pe tot cuprinsul teritoriului ei nu vedeai decât cărbuni încinşi, arzând continuu; munţi vulcanici erupând mai tot timpul erau o reală ameninţare pentru orice creatură vie; fâşii de lavă se răspândeau încotro vedeai cu ochii, unele erau în mişcare, altele împietriseră locului; petice imense de deşert dădeau singura pată palidă de culoare. Acea planetă părea a fi casa elementului Foc.

Cea de-a doua planetă purta numele de Pavimentus. Acolo nu vedeai decât formaţiuni stâncoase închipuind forme alegorice, cascade, râuri, păduri. Parcă aceea era casa elementului Pământ.

A treia planetă, Aerius, era una a jeturilor de aer, ridicat în tornade ce chiuiau ca la ele acasă; a curenţilor de aer cald ce se ciocneau violent cu cei de aer rece, dând peisajului un aspect auster, ca şi când acolo ar fi fost casa Aerului.

Cea de-a patra planetă, numită Glacyus, era un teritoriu al apei, în cele două forme ale sale : solidă sau lichidă. Apa în forma ei solidă forma gheaţa, care se ridica în munţi şi blocuri masive, formând o pătură groasă şi mortală pentru orice creatură. Imensa calotă glaciară se extindea, se contracta şi pulsa continuu în ritmul lent, însă violent, al unei inimi vulcanice. Peste tot nu vedeai decât zăpadă, ţurţuri uriaşi, ape ce formau imense cascade îngheţate, cu suprafeţe vălurite, ca şi cum apa ar fi încremenit pe loc sau s-ar fi pietrificat în curgerea ei.

Cea de-a cincea planetă, pe nume Alaris, era copia fidelă a Pământului, singura deosebire dintre cele două era că Alaris avea două continente şi două oceane. Faţă de pământeni, alarienii erau cu mult mai avansaţi. Ei nu cunoşteau moartea în felul în care pământenii o cunoşteau, erau nemuritori, asemenea zeilor din mituri şi legende. planeta lor era una a armoniei, prosperităţii, înţelegerii şi ei duceau o viaţă liniştită. Aveau ritualurile şi credinţele lor, unele foarte asemănătoare cu cele ale pământenilor. Ascultau de un singur Stăpân, un fel de Zeus, Creator al tuturor celor văzute şi nevăzute.

Ca şi pământenii, şi alarienii credeau în mitul creaţiei. Când ei erau întrebaţi de unde vin, cum s-au născut, spuneau că marele, înţeleptul şi luminatul zeu Myou, i-a creat pe ei ca să îngrijească de locurile acelea şi să se bucure de darurile pe care fiecare dintre ei le avea. Mai spuneau că atotputernicul Myou mai exista încă. După părerea lor, acesta locuia într-un templu, pe o insulă aflată la mijlocul celor două oceane.

Aşezarea celor două continente era astfel poziţionată, încât, undeva în nord, cele două oceane se întâlneau, formând unul singur. Acolo se afla şi templul Marelui Myou. Despre el, locuitorii spuneau că este situat pe o insulă, unde numai apele mai răspundeau tânguirilor glasurilor de fiinţe ale oceanului, unde cerul şi apele erau una, iar soarele se juca adesea printre valurile oceanului.

Însă alarienii ştiau că şi în sud oceanele se întâlneau, dar acest lucru nu se întâmpla decât în momentul în care era lună plină pe cer. Luna alarienilor era o stea mai mare, de culoare bleu, ce lumina noaptea, feeric. Când luna se umplea, în sud, oceanele se întâlneau. Despre locul acela din sud ei se fereau să vorbească pentru că acolo era
închis fratele Marelui Myou, pe nume Yoru.

Cei doi fraţi erau diferiţi ca ziua de noapte. Myou era un bărbat înalt, cu o alură impunătoare, cu păr semilung, alb, cu ochi albaştrii. Se îmbrăca numai în haine deschise la culoare, iubind foarte mult albul. El fusese cel care insuflase viaţa peste alarieni. Yoru era mai mic de statură ca fratele său, dar la fel de impunător ca şi el. Îi plăceau hainele închise la culoare, în special negrul, avea părul lung, de culoare neagră şi ochi violeţi. El fusese cel care-i crease pe alarieni. Pentru că Yoru nu putuse să le insufle spiritul, fusese exilat undeva în sudul celor două continente, la mijlocul lor, într-un ţinut pustiu. Locuia într-un turn înalt, iar când apele veneau inundându-i ţinutul, ajungea uneori până aproape de ferestrele turnului. Yoru stătea în partea cea mai înaltă a construcţiei. Nu avea voie să pună piciorul pe niciunul dintre cele două continente. Era în permanenţă păzit, iar pustiul i se părea foarte trist. Nu era rău la suflet. Aprecia faptul că fratele lui mai mare putuse să insufle spiritul asupra alarienilor creaţi de el, dar ura faptul că fusese exilat acolo de marele Toki, Stăpânul Suprem. Când apele se măreau avea voie să-şi viziteze fratele, însoţit întotdeauna de gărzi.

Myou nu fusese de acord cu decizia Stăpânului Suprem, dar nu putuse face nimic, pentru că nimeni nu îndrăznea să se împotrivească Atotputernicului Toki. Pentru ca cei doi fraţi să nu se simtă chiar singuri acolo, Toki le dăduse fiecăruia o pereche. Lui Myou i-o dăduse pe Amatsu. Ea era uşoară ca un fluture, se potrivea ca înălţime cu Myou, avea un păr lung, bogat şi mătăsos de culoarea razelor de soare şi ochi verzi precum pădurile. Lui Yoru i-o dăduse pe Arashi, care avea păr lung, de culoare focului şi ochi verzi-gălbui, ca ai tigrului. Cele două consimţiseră de bună-voie să-şi împartă timpul cu cei doi şi astfel, sigurătatea lor nu mai era aspră. Aşa formaseră cei patru cuplul zeilor primordiali. La căsătoria lor, binecuvântată de Toki, aceştia fuseseră ridicaţi la ceruri, unde li se dăduse două palate separate. Se păstrase însă paza la palatul lui Yoru şi permisiunea de a-şi vizita fratele când era lună plină. Cum cele două palaturi se aflau în colţuri opuse, Yoru călătorea spre Myou cu un car înaripat.

Va urma.





R 1: Atsu Ari Ki-Ooku Tao Tokugawa-Han [Casatorita] / Ayla Seirye Tarathiel / Ai Sarita Meyer
R 2: Shahrivar Al-Rashid / Selima Khan / Airi Sakura  
R 3: Farryn Katar / Nya / Elsa

R 1: Lee Akira Kaigu / Aki Izumi Minamoto
R 2: Kishar / Rishi

Back to top Go down
View user profile
Ave
Membru premium
Membru premium
avatar

Sex : Female
Mesaje : 1153
Localizare : Dream World

Foaie de personaj
Hrana dragon Hrana dragon: 1

PostSubject: Re: O poveste fantastica   Mon Feb 09, 2015 9:13 pm

Desi nu a raspuns nimeni, continuam:

2. Alianţa

De când cei doi fraţi fuseseră ridicaţi la rangul de zei, timpul a trecut şi soţiile lor le făcuseră urmaşi. Myou avea o fată şi Yoru un băiat. Când fata lui Myou ajunse la vremea adolescenţei era de-o frumuseţe uitoare : avea păr lung, alb ca al tatălui ei, ochi albaştrii-verzi şi-un trup mlădiu ca trestia. Cei doi îi puseseră numele de Mikomi, ceea ce însemna Speranţă. Băiatul lui Yoru era un tânăr deosebit de frumos, cu păr lung ce avea reflexe negre-roşiatice şi ochi albaştrii-violeţi. Numele lui era Yuu, ceea ce însemna Curaj.

Într-o noapte, pe când Yoru trebuia să se ducă să-şi viziteze fratele, acesta avu ideea să-l ia şi pe fiul său cu el. Împreună cu soţia şi fiul lui, însoţiţi de nelipsiţii gardieni, ajunseră la palatul lui Myou. Acesta era pregătit să-l întâmpine a cuvine. Myou îşi văzu fratele aşteptându-l ca de obicei. Îi făcu semn cu mâna şi carul înaripat cu ajutorul căruia călătorea, se opri în locul ştiut.

─ Bun venit, fratele meu, îl saluta Myou.
─ Bine te-am găsit frate, îi întoarse Yoru urarea.
─ Fiţi bine-veniţi. Am să vă rog să rămâneţi mai mult timp la mine.
─ Suntem încântaţi să acceptăm. Dar ce fac cu aceşti păzitori.
─ Întorceţivă de unde-aţi venit şi la următoarea luna plină, veniţi după fratele meu.

─ Nu putem face asta. Ştiţi prea bine că Stăpânul Toki se va supăra.
─ Stăpânul Toki nu se va supăra deloc. Îmi asum toată răspunderea. Plecaţi !
─ Prea bine. Cum porunciţi!

Gardienii plecară şi-l lăsară pe Yoru, împreună cu familia lui în grija fratelui său.
─ Ce mare, te-ai făcut, Yuu !
─ Bine te-am găsit, unchiule.
─ Arashi, ce mai face doamna ?
─ Prea bine, cumnate. Cumnata mea unde este ?
─ Vă aşteaptă. Împreună cu fiica mea.
─ Mikomi ? Ce mai face zburdalnica ?
─ A crescut, frăţioare. E o domnişoară drăguţă acum.

Toţi se îndreptară spre templul lui Myou, unde Amatsu îi aştepta. Era alături de Mikomi, care îşi alesese o rochie roşie precum focul, ce-i scotea în evidenţă ochii şi părul pentru a-şi întâmpina rudele. Niciunul dintre cei trei nu o recunoscură pe Mikomi.

─ Bine te-am găsit cumnată, o salută Yoru.
─ Bine ai venit, cumnate.
─ Cine-i frumoasa asta de lângă tine ?
─ Bună, unchiule. Chiar atât de mult m-am schimbat ?
─ Mikomi ?! Mai să nu te recunosc, zise Arashi.
─ Bună, mătuşă. Chiar ea. Am mai crescut de la ultima vizită a voastră, dar nu cred că m-am schimbat într-atât de mult.

─ Se vede ! zise Yoru. Şi chiar te-ai schimbat foarte mult. În bine, aş adăuga.
─ Mulţumesc, unchiule. Bună, Yuu. Şi tu ai crescut.

Yuu nu putu să zică nimic, pentru că era pur şi simplu fermecat de verişoara sa. Pentru cei doi fraţi, gradele de rudenie nu contau atât de mult. Cei patru părinţi observară imediat că tinerii se priveau într-un fel aparte şi zâmbiră şmechereşte unul la altul.Toţi şase se aşezară la o masă, unde sporovăiră despre alarieni, despre continente, despre alte treburi. Ei erau zeii, iar ambrozia curgea în valuri la masa lor. În timpul pe care-l petrecu Yoru la fratele său, cei doi observaseră că Yuu şi Mikomi se apropiaseră unul de celălalt deosebit de mult. Lăsându-i să se plimbe împreună prin curţile interioare ale templului, cei patru se întâlniră în taină şi consimţiră la căsătoria celor doi.

Înainte de plecarea lui Yoru spre locuinţa lui, cei doi îi întrebară pe tineri dacă vor să locuiască împreună, iar aceştia consimţiră, formându-se astfel o alianţă. Cei patru au decis să le găsească tinerilor un loc al lor, care să se afle la mijlocul distanţei dintre cele două palate ale lor, iar tinerii găsiră un loc prielnic chiar ei. Aşa se consolidă şi mai mult relaţia dintre cei doi fraţi.

3. Măcelul

Armonia, liniştea şi pacea domnea între Yuu şi Mikomi, dar aceasta avea să fie curând tulburată. Departe de locul lor de convieţuire, se afla un alt loc, unde locuiau doi tineri. El era un tânăr carismatic, cu o forţă şi o inteligenţă ieşită din comun. Numele lui era Enmu, ceea ce însemna Negura. Nu ştia care-i sunt părinţii, dar ştia un singur lucru : era şi el un zeu ca şi Yoru şi Myou, dar nu i se recunoscuseră niciodată meritele de către Atotputernicul Stăpân, pentru că el nu avea alt dar decât acela de a aduce întunericul oriunde se ducea. Avea un suflet pereche în persoana frumoasei şi delicatei Yume. Faptul că Toki îi alesese ca zei pe Myou, ca reprezentant al luminii, al vieţii şi pe Yoru ca reprezentant al creaţiei, îl nemulţumea total. El ar fi trebuit să fie zeu ce reprezenta întunericul şi în felul acesta ar fi existat echilibru.

În ciuda faptului că soţia sa-l sfătuia numai de bine, el nu putea se împace cu gândul că nu era un zeu numit, deşi rangul lui ar fi trebuit să-i permită asta. Nemulţumirea lui începuse să se transforme încetul cu încetul în ură, o ură care avea să fie o ameninţare la adresa alarienilor.

Într-o zi, soţia lui îi dărui un fiu, pe care acesta-l educase într-un spirit războinic şi-i insuflase ura lui faţă de cei dou fraţi, zei-aleşi. Când consideră că ziua răzbunării lui sosise, acesta-şi chemă fiul, pe care-l numise Kisei, ceea ce însemna forţă şi-i spuse :

─ Fiule, a sosit vremea să adun o armată numeroasă şi să pornesc războiul împotriva zeilor-aleşi. Las misiunea de a alege răboinicii pe umerii tăi.
─ Nu o să fii dezamăgit, tată.

Kisei se pregăti de un drum greu, pentru că numai în Ţinutul Întunecat, putea găsi ceea ce căuta. Drumul lui fusese unul foarte lung, presărat cu multe primejdii, dar ajunse în sfârşit în acel ţinut. Noaptea ca o smoală era regină acolo. Nu exista niciun crâmpei de lumină, iar ochii lui Kisei se adaptară la acel întuneric de nepătruns. Groază, împietrire, nemişcare, amorţire erau cuvinte care defineau atmosfera de-acolo. Nimeni nu se încumetase vreodată să se ducă acolo. Aici îşi avea locuinţa Kurai-Shu, Lordul Întunecat. Pătrunse în castelul de groază a acestuia şi se înclină înaintea lui. Când Kurai-Shu îl văzu spuse :

─ Eşti ori curajos, ori nebun, de ai venit până aici.
─ Nici una, nici alta. Tatăl meu, Enmu, are nevoie de cei mai puternici luptători. Vrea să înceapă un război împotriva zeilor-aleşi.
─ Un război împotriva lui Yoru şi Myou ? E o nebunie curată, dar accept ! Îţi dau cei mai buni luptători ai mei, dar cu o condiţie : nu-l implicaţi pe Yoru în război. Porniţi războiul numai împotriva lui Myou. El este cel mai puternic.
─ Condiţia ta se acceptă.
─ Atunci mă voi îngriji eu de Yoru. Voi îngrijiţi-vă de Myou.
─ Prea bine.

Astfel, Kisei se întoarse la tatăl său cu cei mai buni luptători, care formau o armată a întunericului. Ei aşteptară momentul prielnic pentru atac, iar acel moment veni cât se poate de repede. Yoru era plecat departe de palatul fratelui său, iar copii celor patru erau şi ei plecaţi. Myou, care rămase singur, nu văzuse vre-un motiv întemeiat să întărească paza palatului său. Într-o noapte fără lună, Kisei, împreună cu tatăl său, pătrunseră în palatul lui Myou şi nimiciră toate sufletele de-acolo. Zeii cunoşteau moartea numai dacă li se lua lumina, spiritul, nemurirea. Luptătorii lui Enmu, înarmaţi cu Lamele Sângerii, arme special create de Lordul Întunecat pentru acea bătălie, răpeau nemurirea zeilor dor dintr-o singură tăiere. Luându-l total pe nepregătite atacul lui Enmu, Myou sfârşi în cel mai dramatic mod cu putinţă. Când măcelul se sfârşi, trupurile sfârtecate zăceau într-o imensă baie de sânge. Suflarea zeilor era închisă toată în Lamele Sângerii, ce fuseseră înapoiate lordului. Enmu era oarecum mulţumit, deşi ştia că mai rămăsese Yoru, dar faptul că îl învinsese pe Myou, suflul creator, îi conferea o satisfacţie morbidă.

În acel măcel pierise şi Yuu, fiul lui Yoru. Acesta îşi lăsase soţia în grija mamei sale şi se dusese să-şi anunţe socrul că devenise bunic. Mikomi adusese pe lume o fată, căreia-i pusese numele de Tenrai-Dei, ceea ce însemna Lumina Divină, iar Yuu plecase să-şi anunţe socrul. Nimerise în plin măcel şi nu fusese iertat nici el de la soarta cea crudă pe care o avuseseră ceilalţi.

Nimeni nu aflase nimic despre acest cumplit măcel. Doar Toki, Stăpânul Suprem, văzuse totul. Când se dusese la Oglinda Viitorului pentru a afla ce urmează, răsese îngrozit, pentru că Alaris era în pericol. Nu numai Alaris, ci întreg Echilibrul era în pericol, aşa că luă o decizie drastică : avea să-i facă o vizită lui Yoru.


R 1: Atsu Ari Ki-Ooku Tao Tokugawa-Han [Casatorita] / Ayla Seirye Tarathiel / Ai Sarita Meyer
R 2: Shahrivar Al-Rashid / Selima Khan / Airi Sakura  
R 3: Farryn Katar / Nya / Elsa

R 1: Lee Akira Kaigu / Aki Izumi Minamoto
R 2: Kishar / Rishi

Back to top Go down
View user profile
Ave
Membru premium
Membru premium
avatar

Sex : Female
Mesaje : 1153
Localizare : Dream World

Foaie de personaj
Hrana dragon Hrana dragon: 1

PostSubject: Re: O poveste fantastica   Tue Apr 07, 2015 5:33 pm


4. Vizita lui Toki

Yoru se întoarse de unde plecase la „închisoarea” sa, unde primi cu mare bucurie vizita lui Mikomi, nora sa şi a fetiţei ei. Arashi şi Yoru erau încântaţi de noul lor rol şi se întrebau ce mai făceau Yuu, Myou şi Amatsu. Pe când Yoru se gândea că ar fi potrivit să-i facă o vizită fratelui său, aşteptând cu nerăbdare noaptea în care putea călători spre templul acestuia, la poarta palatului său bătu Toki. Un slujitor de nădejde îi deschise şi-l pofti pe Toki înăuntru. Când Yoru văzu cine-l onorează cu o vizită, se aplecă înaintea lui.

─ Nu mai e cazul, fiule, zise Toki, să te apleci.
─ Mărite...
─ Dă-mi voie să mă aşez, căci sunt ostenit.
─ Te rog, ia loc, Mărite.
─ Bine v-am găsit, copiii mei, îi salută el pe toţi.

Mikomi îşi lăsă fetiţa în grija unei doici şi apoi, cei trei se aşezară în faţa lui Toki, la îndemnul acestuia.
─ Dragii mei, începu el, vin să vă aduc veşti. Din păcate sunt cât se poate de proaste. Yoru, fratele tău nu mai este. I s-a furat nemurirea, iar trupul i-a fost vandalizat. Nici dacă am recupera nemurirea acestuia, nu l-am putea aduce înapoi.
─ Cum s-a întâmplat ?

─ Un măcel cumplit. A fost mâna lui Enmu şi a fiului său Kisei. Au fost ajutaţi de Lordul Întunecat, ce le-a dat Lamele Sângerii. Enmu-l ura pe fratele tău foarte mult. Una din lame, am reuşit s-o recuperez. Ea este chiar cea care poartă suflul fratelui tău. Am să vă spun o poveste. Demult de tot, pe când eram mai tânăr, m-am jucat cu Echilibrul. Această Balanţă Universală nu trebuia să fie deranjată, dar eu, în entuziasmul meu nebun, am vrut să văd cum este ca Echilibrul să fie tulburat. Cum Echilibrul era o balanţă cu două braţe, pe braţul stâng stătea întunericul, iar pe braţul drept stătea lumina. Am adăugat mai mult întuneric decât lumină şi echilibrul s-a schimbat. Aşa s-a născut Kurai-Shu. Această Balanţă era aşezată în faţa unei oglinzi uriaşe. Ea mi-a dezvăluit ce-o să se întâmple dacă lăsam Echilibrul în acea stare şi am căutat să compensez cu ceva, aşa că am adăugat lumina şi a luat fiinţă fratele tău. Dar balanţa încă era înclinată în partea întunericului, aşa că am decis să iau puţin din întunericul acela şi să-l pun lângă lumină şi ai apărut tu. Balanţa era în sfârşit aşa cum trebuia : jumătate lumină, jumătate întuneric, armonie, echilibru. Aşa ai ajuns tu să ai darul creaţiei şi fratele tău darul insuflării.

Toată această armonie a fost dereglată de Kurai-Shu. Vor urma vremuri groaznice pentru tine, dragul meu Yoru, dar va trebui să le faci faţă. M-am dus din nou la Marea Oglindă după ce am văzut acel măcel. Ceea ce am văzut, m-a cutremurat : echilibrul dintre întuneric şi lumină este în pericol. Suflul fratelui tău poate să rămână viu doar dacă va trece în tine, iar tu vei deveni Lordul Luminii, apoi războiul împotriva întunericului poate să înceapă.
─ Mărite Toki, îl întrerupse Mikomi, Oglinda întotdeauna face previziuni adevărate ?
─ Nu pot ştii asta. Draga mea Mikomi, soţul tău a ajuns în plin măcel şi nu a fost cruţat. Îmi pare rău că te anunţ chiar eu asta.

─ Toki, iartă-mă că intervin, din nou. Aş vrea ca suflul tatălui meu să-i aparţină fiicei mele, Dei. Eu mă voi duce sărăzbun moartea soţului meu. Răzbunarea, va fi litera mea de lege. Ştiu că voi da greş, dar nu pot sta cu mâinile în sân. Te rog doar un singur lucru : du-o pe fiica mea undeva pe Alaris. Noi stăm în cer, căci suntem zei. Ai grijă să fie ocrotită şi crescută aşa cum se cuvine. Îmi pun în ea toată speranţa. Cred că ea va fii Fiica Luminii.

─ Eu te voi ajuta, Mikomi, zise Yoru.
─ Şi eu, întări Arashi.
─ Doar voi trei plecaţi ?
─ Forţa noastră nu va fi de ajuns să învingă întunericul, dar cel puţin putem reface Echilibrul. Fie ca suflul nostru s-o urmărească pe Dei-Mikomi, căci îi dau numele meu ca să-i fie înger de pază.
Toki mai vru să spună ceva, dar cei trei plecară de lângă el, lăsând-o pe Dei-Mikomi cu el.


5. Bătălia dintre lumină şi întuneric

Uitându-se la mica Dei-Mikomi, pe care o ţinea în braţele sale, Toki era puţin surprins de felul în care decurseseră lucrurile. El era Stăpânul Suprem şi nu se ducea să se lupte. Devenise dădaca unui copil. Nu avusese deloc această intenţie când venise să stea de vorbă cu cei trei zei. Acum, nesăbuiţii se duceau la moarte sigură, lăsându-l pe el, Stăpânul Suprem, să aibă grijă de un copil. Aşa ceva era de neconceput !

Purtând-o în braţe pe Dei, Toki se luă după cei trei zei. Aceştia deja ajunseseră la palatul în care locuia Enmu şi fiul său Kisei. Mikomi refuză să intre în palatul lui şi ceru ca acesta să iasă în câmp deschis să stea de vorbă cu ea. Kisei şi Enmu, urmaţi de Yume ieşiră în câmp deschis.

─ Ce vrei de la mine, Mikomi ? o întrebă Enmu
─ Am auzit că tu ai ordonat măcelul de la palatul lui Myou.
─ Da e adevărat.
─ Mai ai şi tupeul să recunoşti ! Mi-ai omorât soţul în acel măcel, aşa că am venit cu un singur gând aici : răzbunarea.
─ Fiul meu Kisei a participat la...
─ Nu-mi pasă ! Eu vreau să mă lupt cu tine. Cu o condiţie : dacă eu rămân în picioare, ceilalţi zei, care mă însoţesc vă vor lăsa în pace, dar dacă nu, vă vor măcelări.

─ Oricum o să te înving, aşa că nu fac niciun târg cu tine !
─ Ştiu c-o să fiu învinsă, dar nu vei fi tu acela care mă va învinge ! Atunci, fie ca unul să lupte de partea luminii şi unul de partea întunericului şi doar unul să rămână în picioare. N-am înţeles niciodată de ce între lumină şi întuneric nu poate exista armonie. Şi când spun armonie, prin asta înţeleg Echilibru, sfârşi ea.

Mikomi se întoarse cu faţa spre ceilalţi doi zei, care-i erau socrii şi-l zări pe Toki, ce privea la acea scenă. Se apropie de el şi-şi sărută copila.
─ Eşti Stăpânul Suprem, dar nu şi Creatorul. Nu vei putea interveni cu nimic în acestă luptă. Ia medalionul acesta. În mijlocul lui are o piatră în formă de lacrimă, iar în interiorul ei este sufletul meu. Nu-mi pângăresc sufletul pentru neisprăviţii aceştia, căci eu aduc Speranţa. Când va fi suficient de mare, Dei va primi sufletul meu. Ştii prea bine că prin suflet se înţelege energia spirituală de care dispunem noi zeii. De aceea voi pierde lupta. Îţi spun că ei îmi vor răzbuna moartea. Adio, Toki.

Mikomi se îndreptă spre locul unde avea să se dea lupta dintre cei doi. Enmu avusese un dram de bun-simţ s-o lase pe Mikomi să-şi ia rămas bun de la fata ei. Era ferm convins că-i va învinge de unul singur pe cei trei zei. Doar avea ocazia să-l omoare şi pe Yoru acum. Bătălia dintre cei doi începu. Lupta se desfăşura la proporţii uriaşe. Cantităţi enorme de energie erau folosite acolo. Cei ce priveau acea luptă nu vedeau decât nişte împletiri de lumini şi umbre, de jeturi albe şi negre. Toţi stăteau nemişcaţi, incapabili să intervină. Deodată, o lumină albă ca un torent se răspândi în jur. Când lumina se risipi, Enmu nu mai era. Pierise. Mikomi era în picioare, învingătoare în bătălie, dar Yume, soţia lui Enmu o atacă, pentru că nu concepea ca soţul ei să fie învins şi lupta dintre lumini şi umbre reîncepu. De data aceea, Yume ieşi învingătoare. Când bătălia dintre cele două se sfârşi, Yume râdea diabolic, de parcă ar fi câştigat cine ştie ce trofeu. Fiul său, Kiseki era îngrozit de ceea ce vedea. Acea fiinţă nu mai era delicata, suava, blânda sa mamă. Era un monstru însetat după sângele zeilor. Scârbit de ceea ce vedea, Kiseki, ce păstrase una din Lamele Sângerii, o aruncă spre acea fiinţă, luându-i suflul.

Totul se terminase. Kiseki plângea peste trupurile neînsufleţite ale părinţilor săi, dându-şi seama abia atunci la ce monstruozităţi îl îndemnase tatăl său. Cei rămaşi în picioare, se apropiară de locul în care zăceau trupurile zeilor. Yoru şi Arashi erau incapabili de răzbunare. Erau şocaţi de cele întâmplate. Toki se apropie şi el. Bătălia dintre lumină şi întuneric se sfârşise dramatic.

Pe când priveau cu toţii pierduţi la trupurile zeilor, o voce se auzi :
─ O, zeilor ! Mare nedreptate aţi făcut. Lumina nu înseamnă neapărat soare, zi, albeaţă. Lumina poate însemna iubire, speranţă. Întunericul nu înseamnă neguri de necuprins, noapte, haos, vid. El poate însemna relaxare, poate fi un sfetnic bun atunci când doreşte. Kiseki, te iert pentru crima ce-ai comis-o. Eşti izbăvit de acest păcat, căci eu sunt Creatorul şi Eu decid. Aţi învăţat o lecţie dură şi sunt sigur că n-o veţi repeta. Locul acesta pustiu, aflat chiar la mijlocul dintre cele două palate în care trăiau întunericul şi lumina, va deveni un loc sacru. Aici va fi Sanctuarul Echilibrului. Pentru că părinţii tăi Kiseki au murit împreună, vor forma Întunericul. El fa fi un flux de energie întunecată, distructivă, dar în acelaşi timp şi benefică. Ţie ţi-o dau de soţie pe Aisu, pentru ca tu să nu rămâi singur. Misiunea ta şi a soţiei tale va fi să vegheaţi asupra Fluxului Întunecat. Veţi fi Gardienii Întunericului.

Pentru că Mikomi a murit singură, o să-l aduc pe soţul ei lângă ea. cei doi vor forma fluxul luminii. Va fi o energie albă, luminoasă, care aduce numai beneficii, dar poate fi şi distructivă când situaţia o cere. Yoru şi Arashi, voi cei rămaşi în viaţă, martori la această bătălie, veţi deveni Gardienii Luminii, iar misiunea voastră va fi să păziţi Fluxul Luminos. Ce ziceţi, acceptaţi misiunea ce vi s-a hărăzit ?

─ Acceptăm, Mărite, răspunseră cu toţii în cor.
─ Toki, am şi pentru tine o misiune. Vegheaz-o pe Dei-Mikomi pentru un timp, iar când vei primi de la mine un semn, du-o pe Alaris, unde va creşte. Bătălia dintre Întuneric şi Lumină nu s-a sfârşit aici. Aceasta a fost o luptă între zeii întunericului şi zeii luminii, dar va veni o vreme când Dei fa fi Lumina, iar Întunericul ce-l va avea de înfruntat va fi groaznic. Pentru că a fost foarte mică, ea nu va ştii ce origine are. Nu va ştii nici de puterea pe care o deţine. O va descoperi dintr-o joacă, dar întotdeauna o va folosi în scopuri bune. Balanţa Echilibrului nu mai este cum a fost. Ea pare stabilă, dar nu este. Eu sunt Creatorul de pe Alaris, dar mai este şi Creatorul de pe Onix, cea mai întunecată planetă ce există în întregul univers. Acolo s-a născut întnericul de nepătruns, cel care va veni pe Alaris, pentru a o înfrunta pe Dei.

─ Îmi cer iertare că te întrerup, zise Toki. Ştiam că există un singur Creator şi nu doi.
─ Aşa şi este. Setsu s-a autoproclamat Creator după ce a văzut că poate manipula întunericul în interes propriu şi că poate da suflu creaturilor sale. A îndrăznit chiar să vină la mine şi să-mi spună că el va fi Conducătorul Suprem şi că lumea lui va fi Vidul. Scopul lui este doar distrugerea. Creaturile lui nu rămân prea mult în viaţă, iar acum caută un mijloc prin care să facă o creatură înspăimântătoare. Cred că este aproape de împlinirea scopului său şi-şi va trimite în curând armata pe Alaris, dar până atunci mai este. Vreau ca voi, cei patru Gardieni, care vegheaţi Echilibrul acesta fragil din Sanctuarul Sacru să ascultaţi de orice cerinţă a lui Dei, sfârşi vocea.

Şi precum spusese Creatorul se înfăptui. În acel loc apăru din senin o construcţie uriaşă care forma Sanctuarul Sacru şi cei patru deveniră Gardienii Echilibrului, cei ce vegheau asupra celor două fluxuri de energie. Toki, împreună cu Dei plecă spre locaşul său, aşteptând semnalul Creatorului pentru a o duce pe Dei pe Alaris.


R 1: Atsu Ari Ki-Ooku Tao Tokugawa-Han [Casatorita] / Ayla Seirye Tarathiel / Ai Sarita Meyer
R 2: Shahrivar Al-Rashid / Selima Khan / Airi Sakura  
R 3: Farryn Katar / Nya / Elsa

R 1: Lee Akira Kaigu / Aki Izumi Minamoto
R 2: Kishar / Rishi

Back to top Go down
View user profile
Ave
Membru premium
Membru premium
avatar

Sex : Female
Mesaje : 1153
Localizare : Dream World

Foaie de personaj
Hrana dragon Hrana dragon: 1

PostSubject: Re: O poveste fantastica   Thu Apr 09, 2015 2:30 pm

~~~Partea a II-a : Prezentul~~~

Capitol unic : Protectorii

Ziua în care Toki avea să primească semnalul de la Creator s-o ducă pe Dei pe Alaris sosi. Un înger trimis de Creator veni la el cu vestea şi-l căuzi spre casa în care avea să crească Dei. În faţa unei locuinţe selecte, în care stăteau nişte înţelepţi, Dei avea să fie lăsată în grija lui Amai şi a lui Hiru. Amai era un bărbat deosebit de frumos, avea păr semi-lung de culoarea mierii şi ochii albaştrii ca cerul lui Alaris. Hiru era soţia lui şi era delicată şi suavă, cu păr lung de culoarea focului şi ochii de culoarea chihlimbarului.

Cei doi o primiră cu dragoste pe Dei-Mikomi, care avea 3 ani pe atunci. 3 ani umani, căci Alarienii măsurau timpul altfel decât pământenii. Aşa-şi începu existenţa Dei ca fiind una dintre alarieni. Toki împreună cu îngerul însoţitor plecară spre Sanctuarul Sacru.

Odată ajunşi acolo, cei doi pătrunseră înăuntru şi se duseră la cei patru Gardieni. Toki le spuse că îngerul ce-l însoţea, le va prelua funcţia pentru o vreme. Un singur înger era de ajuns să vegheze ordinea Echilibrului. Cei patru rămaseră uimiţi, dar Toki le explicase că înşuşi Creatorul îi dăduse această putere îngerului.

─ De ce doreşte creatorul să ne părăsim casa ?
─ Creatorul vrea să căutaţi opt protectori. Ei sunt fiinţe pure, cu o putere deosebită. Ei vor avea misiunea să o protejeze pe Dei-Mikomi. La vremea cuvenită, unul din cei opt va pleca după ea pe Alaris, ca s-o vegheze îndeaproape. Ceilaţi, împreună cu mine, vor face o lungă călătorie pentru a căuta o armă străveche. La prima vedere pare o sabie, dar este mai dură decât pietrele munţilor de pe Alaris. Tăişul ei este mai precis decât diamantul, piatră preţioasă nelipsită din casa alarienilor. Are înăuntrul ei închisă puterea elementelor primordiale. Este arma supremă în orice bătălie. Niciodată nu i s-a dat un nume, dar a fost creată în scopul de a fi folosită în Lupta Finală. Locul în care se găseşte această armă mi-a fost dezvăluit de Creator, dar nu ştiu ce pericole voi avea de înfruntat când va veni timpul să plec în căutarea ei.

─ Am înţeles, Mărite Toki. Deci vom pleca în căutarea Protectorilor.cei care vor veghea asupra lui Dei până ce va veni vremea să plece împreună cu tine.
─ Da. Vă veţi despărţi şi-i veţi căuta. Eu o să vă arăt fiecăruia direcţia în care o va apuca. Rămâne ca voi să-i descoperiţi. Fiecare dintre voi va trebui să găsească doi protectori, ca în total să fie cei opt. Pentru ca puterea celor opt să fie completă, vă voi trimite spre Ţinuturile Elementelor.
─ Am înţeles. Suntem pregătiţi să pornim.

─ Bine. Yoru va pleca primul şi se va duce spre sud, unde este Ţinutul Focului. Arashi va pleca spre vest, unde este Ţinutul Plutitor (Aerul). Aisu va pleca spre nord unde se afla Ţinutul Gheţurilor (Apa), iar Kiseki va merge spre est unde este Ţinutul Belşugului (Pământul).
Toki le arătă celor patru direcţiile în care aveau să pornească, iar Gardienii se despărţiseră şi porniseră în căutarea celor opt. Yoru, care plecase primul, precum stabilise Toki, ajunse în Ţinutul Focului. Când auzise că trebuie să ajungă în ţinutul ce aparţinea elementului Foc, Yoru se gândise la tot ceea ce era mai rău, dar când ajunse acolo rămase surprins : totul în jurul său era roşu precum miezul focului şi nu era nici urmă de flăcări acolo. El pătrunse în palatul lui Eichi. Numele lui însemna Inteligenţă şi când îl zări pe Yoru, ştiu de ce venise acesta. Eichi-l întâmpină pe Yoru cu onorurile cuvenite unui zeu, deşi era acum doar un Gardian al Echilibrului.

─ Bine ai venit, Yoru. Te aşteptam.
─ Bine te-am găsit, Eichi. Cum de mă aşteptai ?
─ Vocea Creatorului mi-a spus că o să vii. Ai plecat în căutarea Protectorilor nu-i aşa ?
─ Da.
─ Vino să-i cunoşti pe fii mei.
Însoţit de Eichi, Yoru se duse să-i cunoască pe fiii lui. Aceştia erau doi tineri frumoşi, înalţi, cu personalităţi diferite

~~~Addendum : Pentru o mai bună înţelegere şi-n lipsă de imaginaţie, am să las anii ca măsură a vârstei personajelor, cu explicaţia că nu trebuie să fie confundaţi cu anii umani~~~

Primul dintre ei avea un păr lung argintiu şi ochi de un gri oţelit. Avea abilitatea de a vedea pentru scurtă vreme viitorul. Numele lui era Takeru şi părea a fi în vârstă de 25 de ani şi stăpânea foarte bine fulgerele. Cel de-al doilea avea un păr mediu ca lungime, de culoarea castanelor şi ochi negrii. Părea a fi în vârstă de 23 de ani. Numele lui era Natsuki şi avea abilitatea de a vedea cu ajutorul ochilor săi până în cele mai întunecate colţuri. Stăpânea foarte bine focul. Când cei doi îl văzură pe Yoru se înclinară în faţa lui. Acesta-i întrebă dacă doresc să-l urmeze pentru a deveni Protectori, iar aceştia acceptară, spunându-i că tatăl lor îi antrenase doar pentru această misiune.

Arashi, soţia lui Yoru, ajunse în Ţinutul Plutitor, unde-şi avea palatul Tori. Numele lui însemna Pasăre. La fel ca şi Eichi şi Tori aştepta venirea unuia dintre gardieni. O întâmpină pe Arashi aşa cum se cădea să întâmpini un zeu, spunându-i că odraslele lui deja aşteaptau de multă vreme momentul în care Gardianul Echilibrului avea să-i ia cu el. Ostenită după atâta drum, Arashi vru mai întâi să-i cunoască pe viitorii Protectori, iar Tori îi chemă să fie prezentaţi. Primul, părea în vârstă de 21 de ani, cu păr scurt de culoare neagră, cu reflexe albăstrii şi ochi violeţi. Avea abilitatea de a levita şi stăpânea foarte bine elementele. Numele lui era Hiro. Spre surpriza lui Arashi, cea de-a doua odraslă a lui Tori era o fată cu păr lung roşu şi ochi albaştrii. Părea în vârstă de 19 ani, avea abilitatea de a controla vânturile şi stăpânea foarte bine puterea energiilor. Numele ei era Maya. După ce Arashi îi cunoscu pe cei doi viitori Protectori, plecă spre Sanctuarul Sacru.

Aisu ajunse în Ţinutul Gheţurilor şi se aşteptase să dea numai de gheaţă şi zăpadă acolo, dar nu fusese deloc aşa. Totul era învăluit într-o culoare bleu-deschis creând impresia de glacial. Ea avea să fie întâmpinată de Namitsu. Numele lui însemna Singurătate şi era onorat că fii lui aveau să ajungă în Sanctuar. Pe primul îl chema Seiryuu şi era un foarte bun spadasin. Abilitatea lui era de a crea două săbii cu ajutorul cărora putea lupta. Nu avea nevoie de nicio putere, căci în săbiile lui stătea toată puterea. Părea în vârstă de 19 ani şi avea păr lung gri-alb şi ochi galben-căprui. Pe al doilea îl chema Shin, iar numele lui însemna Inimă. Era un tânăr de 21 de ani cu păr scurt de culoare neagră, cu ochi verzi şi-i plăcea foarte mult să cânte la harpă. Era calm şi tăcut şi avea abilitatea de a calma orice fiinţă prin muzica lui. Avea puterea de a controla timpul.

Kiseki, ultimul plecat ajunse în Ţinutul Belşugului, unde fusese întâmpinat de Sassou, ce însemna Îndrăzneţ. Acesta-i prezentă pe ultimii Protectori. Primul, în vârstă de 23 de ani era mijlociu la statură, avea păr lung galben şi ochi albaştrii. Avea abilitatea de a vedea dincolo de zări şi puterea de a controla legile naturii. Numele lui era Ruka. Al doilea, în vârstă de 25 de ani era un tânăr deosebit de frumos, cu păr semi-lung roşu şi cu ochi verzi. Avea abilitatea de a vindeca. Nu putea fi omorât de nicio armă creată de puterea întunericului şi avea puterea de a controla atât lumina, cât şi întunericul. Numele lui era Rei.

Cei patru Gardieni ajunseră la Sanctuar în acelaşi timp. Ei îl salutară pe Toki, care-i aşteptase acolo în tot acest timp al călătoriei lor şi apoi îşi reluară locul. Cei opt Protectori se înclinară în faţa lui Toki şi acesta îi luă o vreme la el pentru a-i instrui cu privire la ceea ce vor avea de făcut.



R 1: Atsu Ari Ki-Ooku Tao Tokugawa-Han [Casatorita] / Ayla Seirye Tarathiel / Ai Sarita Meyer
R 2: Shahrivar Al-Rashid / Selima Khan / Airi Sakura  
R 3: Farryn Katar / Nya / Elsa

R 1: Lee Akira Kaigu / Aki Izumi Minamoto
R 2: Kishar / Rishi

Back to top Go down
View user profile
Sponsored content




PostSubject: Re: O poveste fantastica   

Back to top Go down
 
O poveste fantastica
Back to top 
Page 1 of 1
 Similar topics
-
» Yaprak dökümü(Poveste de familie)-sezonul 4
» 16.Iss Pyaar Ko Kya Naam Doon ( Ce nume să-i dăm acestei iubiri?)

Permissions in this forum:You cannot reply to topics in this forum
Planeta Utopia :: Administratie :: Chat topic :: Arte :: Fan-fic-
Jump to: